Atelier olarit la roata cu copilasii de la British School

Modelaj in lut – primii pasi spre descoperirea noastra (partea a treia si a patra)

   Exista diverse teorii care definesc felul in care acumulam cunostiinte, in care ne adaptam la societate si modul in care ne dezvoltam personalitatea.

   Daca am privi toate cunostiintele din lume ca pe un arbore probabil ca ne-ar gasi un loc pe una dintre ramurile sale.

Sunt oameni care privesc tulpina si raman inmarmuriti langa ea … o viata.
Sunt oameni care incearca, urca, sar, topaie, se prind de tulpina, dar ajunsi acolo ingheata … o viata.
Sunt oameni care prind bine trunchiul in brate si il strang cu putere, urca si ajung pe ramuri, isi gasesc un cuib confortabil si raman … o viata.

Sunt oameni, care ajungi pe ramuri sunt cuprinsi de nesat. Traiesc o viata cu o foame de nepotolit, agatandu-se in continuu de ramuri noi. Urca mereu pe crengi si ramuri noi. Privesc copacul. Dintr-un labirint haotic, se transforma intr-o poteca.

    Ne-am  aventurat pe inca o crenguta a copacului. 🙂

Modelaj in lut – primii pasi spre descoperirea noastra (partea a doua)

   De multe ori, atunci cand suntem pusi in fata unei situatii noi, ne apreciem puterile, iar de teama ca nu vom face fata provocarii ne subestimam.

Daca prin fata noastra ar trece succesiv, platouri cu preparate exotice, care de care mai colorate si mai apetisante, s-ar putea sa alegem un platou, doua, iar restul s-ar duce spre campii mai verzi. Oare pragul temei trebuie sa fie setat asa de jos?
Ce am pierde daca am incerca macar cate o felie din torturile care ne trec pe langa noi?
Cate ne-ar lasa un gust dulce si imbietor? Cate ne-ar incarca de energie si de fericire?

Propun un experiment! Hadeti sa facem ceva diferit AZI.
Ce riscam sa pierdem? Oare nu pierdem mai mult dand cu piciorul la o oportunitate?

                       
        Este atat de simplu! Si tu poti face primi pasi. 🙂

Modelaj in lut – primii pasi spre descoperirea noastra

Share/Bookmark

   Porneam la drum cu mult entuziasm si emotii spre asociatia Calea Victoriei. Cand intr-un final am ajuns in sala de curs si am vazut atatea fete curioase si pe alocuri sfioase indreptandu-si atentia asupra mea, inima a inceput sa imi bata mai tare, mai tare si mai tare. Dupa o prezentare cu multe emotii si cateva cuvinte despre cum am ajuns sa ne vedem in acea seara, atmosfera s-a relaxat. Zambete au aparut pe fetele noatre. Sa nu credeti ca a disparut curiozitatea, ci chiar mai mult, toata lumea se simtea in largul sau, iar intrebarile au inceput sa curga.

     Pe masura ce vasele au inceput sa capete forma, teama de nereusita s-a evaporat. In locul  ei a aparut indrazneala de a eperimenta, curajul e a ne intoarce la vremea cand, fiind copii, luam o mana de pamant si incepeam sa cream jucarii.
    Diversele locuri (de munca) de unde plecaseram in urma cu doua ore erau acum invaluite de un val incetosat. Toate lucrurile pe care le invatam despre noi si despre cei din jur ne trimiteau cu gandul la o lume linistita, calma, in care orice bucata de lut putea sa devina ceea ce imaginatia ne dicta. 

   In ritm de rasete si veselie, incarcati cu energie pentru inca o zi si, asteptand cu nerabdarea urmatoarea intalnire, am plecat spre casa.