Modelaj in lut – primii pasi spre descoperirea noastra

Share/Bookmark

   Porneam la drum cu mult entuziasm si emotii spre asociatia Calea Victoriei. Cand intr-un final am ajuns in sala de curs si am vazut atatea fete curioase si pe alocuri sfioase indreptandu-si atentia asupra mea, inima a inceput sa imi bata mai tare, mai tare si mai tare. Dupa o prezentare cu multe emotii si cateva cuvinte despre cum am ajuns sa ne vedem in acea seara, atmosfera s-a relaxat. Zambete au aparut pe fetele noatre. Sa nu credeti ca a disparut curiozitatea, ci chiar mai mult, toata lumea se simtea in largul sau, iar intrebarile au inceput sa curga.

     Pe masura ce vasele au inceput sa capete forma, teama de nereusita s-a evaporat. In locul  ei a aparut indrazneala de a eperimenta, curajul e a ne intoarce la vremea cand, fiind copii, luam o mana de pamant si incepeam sa cream jucarii.
    Diversele locuri (de munca) de unde plecaseram in urma cu doua ore erau acum invaluite de un val incetosat. Toate lucrurile pe care le invatam despre noi si despre cei din jur ne trimiteau cu gandul la o lume linistita, calma, in care orice bucata de lut putea sa devina ceea ce imaginatia ne dicta. 

   In ritm de rasete si veselie, incarcati cu energie pentru inca o zi si, asteptand cu nerabdarea urmatoarea intalnire, am plecat spre casa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *